22 nov. 2017

Simpozionul internațional GEOMAT 2017, 23-24 noiembrie 2017, Iași. GEOMAT 2017 International Symposium, 23-24 November 2017, Iași

Facultatea de Hidrotehnică, Geodezie şi Ingineria Mediului din cadrul Universităţii Tehnice "Gheorghe Asachi" din Iaşi, împreună cu Uniunea Geodezilor din România și în parteneriat cu alte instituţii din ţară, va organiza în perioada 23-24 noiembrie 2017 cea de-a cincea ediție a simpozionului internațional GEOMAT, care de data aceasta va avea ca temă ”Geomatica și noi tehnologii ale științei geospațiale”. Evenimentul va fi găzduit de Facultatea de Hidrotehnică, Geodezie şi Ingineria Mediului pe parcursul zilei de joi, 23 noiembrie, și în prima parte a zilei de vineri, 24 noiembrie 2017. Joi seara va avea loc și cina festivă.
Pentru participare, era necesară înregistrarea online până la data de 11 octombrie 2017 şi trimiterea unui rezumat în limba engleză al lucrării propuse spre prezentare, până la data de 1 noiembrie 2017. Organizatorii urmau să trimită un răspuns cu privire la acceptarea lucrării până în 6 noiembrie 2017. Taxa de participare în valoare de 250 lei (200 lei pentru doctoranzi), la care se adaugă (opțional) 150 lei pentru cina festivă, trebuia plătită până la 17 noiembrie 2017. Lucrarea in extenso în limba engleză trebuia trimisă tot până la 17 octombrie 2017 în vederea publicării. Alte informaţii (în limba engleză) sunt disponibile pe site-ul simpozionului.
The Faculty of Hydrotechnical Engineering, Geodesy and Environmental Engineering within "Gheorghe Asachi" Technical University of Iaşi, together with the Romanian Union of Geodesy and in partnership with other Romanian institutions, will organize the fifth edition of GEOMAT International Symposium between the 23rd and the 24th of November 2017.  This time, the title of the symposium is ”Geomatics and new technologies of geospatial science”. The venue of the symposium is the Faculty of Hydrotechnical Engineering, Geodesy and Environmental Engineering. The sessions will take place on Thursday, 23 November, all day long, and in the morning of Friday, 24 November 2017. The gala dinner will be on Thursday evening.
Participants should have registered online until the 11th of October 2017 and should have submitted an abstract of the proposed paper until the 1st of November 2017. The organizers should have answered regarding the acceptance of the paper by the 6th of November 2017. The registration fee is 250 lei (200 lei for PhD students), and the (optional) gala dinner another 150 lei and should have been paid until the 17th of November 2017. The full paper should have been sent also before or on the 17th of November 2017 to be published. Further information is available on the symposium website.

17 nov. 2017

Conferința anuală ”Științele geografice și viitorul Pământului”, 18-19 noiembrie 2017, București. Yearly Conference ”Geographical Sciences and Future of Earth”, 18-19 November 2017, Bucharest

În perioada 18-19 noiembrie 2017, Departamentul de Geomorfologie-Pedologie-Geomatică al Facultăţii de Geografie de la Universitatea din București organizează cu sprijinul Asociației Profesionale a Geografilor din România simpozionul anual tradițional, care de această dată va avea tema ”Științele geografice și viitorul Pământului”. Lucrările simpozionului vor fi găzduite de Facultatea de Geografie a Universității din București sâmbătă, 18 noiembrie 2017, și se vor încheia cu o cină festivă, seara. Duminică, 19 noiembrie 2017, organizatorii au în vedere două aplicații de teren care se vor desfășura în paralel: una pe Valea Prahovei, iar cea de-a doua - un tur ghidat al capitalei București.
Participanții la simpozion trebuiau să completeze și să trimită formularul de pe pagina web a simpozionului până în data de 10 noiembrie 2017, care include și un rezumat al lucrării propuse. Taxa de participare în valoare de 150 lei (100 lei pentru  studenți și doctoranzi), plus 50 lei opțional pentru cina festivă, trebuia achitată tot până la data de 10 noiembrie 2017. Aplicația de teren de pe Valea Prahovei ar costa încă 100 lei și include masa de prânz iar cei care optează pentru turul ghidat al municipiului București ar avea de plătit încă 30 lei. Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul evenimentului (în engleză).
On the 18th and 19th of November 2017, the Department of Geomorphology-Pedology-Geomatics of the Faculty of Geography within the University of Bucharest organizes, with the support of the Professional Association of Romanian Geographers,  the annual traditional conference. This time, the subject of the conference is ”Geographical Sciences and Future of Earth”. The sessions of the conference will be hosted by the Faculty of Geography within the University of Bucharest on Saturday, 18 November 2017, ending with the gala dinner. On Sunday, 19 November 2017, two field trips will be organized at the same time. One field trip will be on Prahova Valley, while the other one will be a guided tour of the capital city of Bucharest.
Participants to the symposium should have filled and submitted the form provided on the symposium website until the 10th of November 2017. The registration fee of 150 lei (100 lei for students and PhD candidates), to which 50 lei are added for those wishing to attend the gala dinner, should have been paid also before or on the 10th of November 2017. The fieldtrip along Prahova Valley would cost an additional 100 lei and the fee includes the lunch while those who wish to attend the city tour of Bucharest should pay 30 lei. More details are available on the website of the event.

9 nov. 2017

Simpozionul Internațional ”Factori de risc pentru mediul înconjurător și siguranța alimentară”, 10-11 noiembrie 2017, Oradea. International Symposium on ”Risk Factors for Environment and Food Safety”, 10-11 November 2017, Oradea

Facultatea de Protecţie a Mediului din cadrul Universităţii din Oradea organizează vineri, 10 noiembrie 2017, şi sâmbătă, 11 noiembrie 2017, simpozionul internaţional "Factori de risc pentru mediul înconjurător şi siguranţa alimentară".
Participarea la simpozion era posibilă dacă până în data de 16 octombrie 2017 se trimitea lucrarea in extenso în vederea publicării, instrucţiunile de redactare fiind precizate aici. Taxa de participare este de 200 lei şi trebuia plătită până la aceeaşi dată. Mai multe informaţii sunt disponibile pe website-ul facultăţii și în pliant (pagina 1 și pagina 2).
The Faculty of Environmental Protection within the University of Oradea organizes on Friday, 10 November 2017, and Saturday, 11 November 2017, the international symposium "Risk Factors for Environment and Food Safety".
Registration to the symposium was possible if the full paper had been submitted for publication on or before the 16th of October 2017. The rules for the setting up of the full paper are available here. The participation fee of 200 lei should have been paid before or on the same date. More information is available on the faculty website and in the call for papers (page 1 and page 2).

8 nov. 2017

Simpozionul național cu participare internațională ”Environment & Progress”, 10 noiembrie 2017, Cluj-Napoca. ”Environment & Progress” National Symposium with international participation, 10 November 2017, Cluj-Napoca

Facultatea de Știința și Ingineria Mediului din cadrul Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, în colaborare cu Institutul de Cercetare și Proiectare pentru Electrotehnică din Bistrița, organizează vineri, 10 noiembrie 2017, cea de-a unsprezecea ediție a simpozionului național cu participare internațională ”Environment & Progress”, dedicată împlinirii a 15 ani de la înființarea Facultății de Știința și Ingineria Mediului. Înscrierea participanților va avea loc vineri dimineața iar simpozionul propriu-zis se va desfășura pe parcursul zilei de vineri, 10 noiembrie 2017, în clădirea Facultății de Știința și Ingineria Mediului din Cluj-Napoca. Lucrările vor fi urmate de un prânz festiv.
Înscrierile pentru simpozion se puteau face până în data de 20 octombrie 2017 prin completarea formularului de înscriere disponibil online și trimiterea sa, alături de un rezumat (în engleză) de maxim 15 rânduri (conform modelului), la adresa enviroprogress@ubbcluj.ro. Răspunsul privind acceptarea lucrării urma să fie dat de către organizatori până în data de 21 octombrie 2017. Articolele in extenso trebuie trimise, în vederea publicării, până în 8 februarie 2018. Nu se precizează nimic legat de taxa de participare. Alte informații sunt disponibile pe site-ul simpozionului și în circulară.
On the 10th of November 2017, the Faculty of Environmental Sciences and Engineering of the ”Babeș-Bolyai” University of Cluj-Napoca, in cooperation with the Institute of Research and Design in Electrotechnology Bistrița, organizes the eleventh edition of ”Environment & Progress” national symposium with international participation, dedicated to the 15 years anniversary of the establishment of the Faculty of Environmental Sciences and Engineering. The registration of the participants will start on Friday morning while the sessions of the symposium will take place on Friday, 10 November 2017, in the building of the Faculty of Environmental Sciences and Engineering in Cluj-Napoca. The sessions will be followed by a festive lunch.
Registration for the symposium was possible until the 20th of October 2017 by filling the online form and submitting it, together with a maximum 15 lines abstract (according to the template), to  enviroprogress@ubbcluj.ro. The answer regarding the acceptance of the paper should have been given by the organizers before or on the 21st of October 2017. The full paper should be sent for publication prior to the 8th of February 2018. There is no information regarding the registration fee. More details are available on the symposium website (in Romanian) and in the call.